Brad artificial vs brad natural
Să cumperi un brad artificial sau un brad natural? - iată dilema care se aprinde în fiecare an asemenea luminițelor din pomul de Crăciun.

În multe state, mai multe asociații raportează o scădere a cumpărătorilor pentru brazi naturali de Crăciun, ceea ce înseamnă că brazii artificiali devin din ce în ce mai populari.
Dar, cum știi care este varianta potrivită pentru tine?
Suntem aici pentru a trata situația din mai multe unghiuri și pentru a-ți oferi o perspectivă asupra avantajelor și dezavantajelor fiecărei variante din cele două.
Brazi de Crăciun artificiali
Pomii artificiali de Crăciun elimină dificultatea de a alege un copac nou în fiecare an și, prin urmare, o să rămâi cu mai mulți bani pentru decorațiuni suplimentare sau cadouri în fiecare an.
În plus, dacă ai un brad artificial nu va mai trebui să-l uzi sau să ridici acele căzute.
Prin urmare, când investești într-un brad de Crăciun artificial ai o opțiune completă, fără probleme și stres.
În plus, brazii artificiali nu vor putrezi, nu vor deveni maronii și nu își vor schimba neplăcut aspectul așa cum se întâmplă cu brazii naturali care încep să moară încet încet, după ce sunt tăiați și îndepărtați de rădăcina dătătoare de viață.

Asta înseamnă că te vei putea bucura de un pom de Crăciun uimitor, fără riscul de a avea un brad mort, veșted chiar în ziua Crăciunului sau chiar mai devreme, dacă îți place să împodobești bradul în luna noiembrie.
Brazii artificiali sunt ușor de asamblat și de depozitat pentru a fi utilizați în anii următori.
Cu toate acestea, brazii artificiali sunt condamnați din cauza amprentei de carbon și pentru că nu sunt atât de ecologici pe cât se crede.
Pentru că sunt fabricați din plastic, brazii artificiali nu se biodegradează și deseori își sting viața într-un depozit de deșeuri.
Peste 85% din brazii artificiali sunt fabricați în Asia și prin urmare, este nevoie de o cantitate imensă de carbon pentru a-i transporta în toată lumea.
Ar trebui să folosești bradul artificial timp de 10 ani pentru a menține impactul său mai mic asupra mediului, în comparație cu un brad natural.
Acest lucru este posibil, mai ales dacă optezi pentru un brad artificial de lux de calitate foarte bună.
Mulți brazi din oferta noastră au o durată de utilizare garantată extinsă de 12 ani, ceea ce depășește pragul de 10 ani care îi confirmă ca fiind o opțiune ecologică.

Apoi, mulți brazi artificiali au aspect natural și arată incredibil de realist.
La fabricarea acestora se folosesc tehnologii speciale cu ace reale pentru a modela cât mai fidel ramurile bradului.
Brazii artificiali cu ace mixte PE și PVC sunt incredibil de realiști - e foarte ușor să-i montezi, să-i desfaci și să-i împodobești.
În plus, aceste ramuri sunt ignifuge și, prin urmare, nu există riscul de incendiu accidental, cum se poate întâmpla cu ramurile veștede și uscate ale brazilor naturali.
În fine, există atât de multe opțiuni de brazi artificiali de Craciun, încât se pare că există un brad perfect pentru absolut oricine - brazi cu fibră optică, brazi de lux, cu luminițe LED, cu conuri de brad, cu vârfuri ninse etc.
Pur și simplu, aceste opțiuni nu există la un brad natural.
Totuși, dacă ai o locuință mică, depozitarea unui brad artificial de Crăciun pret mic an de an poate ocupa spațiu valoros.
Dacă nu depozitezi corect bradul, praful și insectele pot pătrunde în ambalaj și pot deteriora pomul.
Daca ai o pisica este recomandat sa alegi un brad artificial - Citeste aici de ce pisicile adoră brazii de Crăciun.
Brazi naturali
Ca să cumperi un brad natural trebuie să mergi la piață, la supermarket sau la o fermă de brazi în fiecare an.
Dacă mergi mai devreme, o să poți să cumperi bradul ceva mai ieftin, dar există riscul să se vestejească până în decembrie.

Pe de altă parte, dacă mergi prea târziu după bradul de Crăciun, riști să-l cumperi mai scump sau să "culegi ce au lăsat alții în urma lor" (ceva ce nimeni nu-și dorea; ce toată lumea a refuzat).
Dar, dacă vei cumpăra un brad natural, nimic nu se compară cu parfumul proaspăt de rășină pe care acesta îl emană în încăpere. Se asortează magnific cu spiritul sărbătorilor de iarnă.
Pomii de Crăciun naturali sunt alegerea clasică și sunt prima opțiune ecologică.
Ei preiau dioxidul de carbon și alte gaze nocive cu efect de seră și eliberează oxigen proaspăt în aer.
În plus, se vor descompune în mod natural după utilizare sau pot fi replantați și vor continua să crească (dacă au fost recoltați cu tot cu rădăcină, în ghivece).
Cu toate acestea, un brad natural va avea nevoie de întreținere constantă și udare permanentă pentru a ajunge în stare bună pe 25 decembrie.
În plus, va trebui să cureți în mod regulat acele căzute din coroana sa (mai ales dacă ai copii mici și/ sau animale de companie care găsesc întotdeauna ceva bun de luat din brad).
Din punct de vedere al prețului, brazii de Crăciun naturali sunt deseori mai ieftini decât brazii artificiali, daaaaar, acest cost se repetă în fiecare an.

În schimb, când cumperi un brad artificial de 180 cm faci o achiziție unică și te bucuri de mai mulți ani în care poți folosi efectiv pomul respectiv.
Fermele de brazi de Crăciun ajută la susținerea economiei locale și oferă oamenilor locuri de muncă.
Apoi, există tot felul de politici ale asociațiilor în domeniu care fac ca pentru fiecare brad tăiat să se planteze unul sau mai mulți în schimb.
Cu toate acestea, transportul bradului acasă și aruncarea acestuia după utilizare pot fi extrem de dificile.
Acum ai o comparație detaliată între brazii artificiali și brazii naturali.
Dacă anul acesta te decizi să cumperi un brad artificial de Crăciun, la noi găsești o gamă largă de brazi disponibili într-o varietate de forme, stiluri și mărimi.
Îți garantăm că un brad de lux te va servi cu stoicism timp de mulți ani.



