
10 Idei de Cadouri Educatoare
Să alegi cadou pentru un prieten poate fi mai ușor decât în cazul unei relații profesionale (cum ar fi cadouri pentru cadre didactice).
În articol vom aborda acest subiect, sugerând o listă de cadouri pentru profesor/ profesoară, învățător/învățătoare, educatoare, potrivite oricărei ocazii (zi de naștere, ziua femeii, ziua profesorului, Crăciun, sfârșit de an școlar etc.)

Cadouri pentru educatoare
1. Set Cadou Învățătoare

Un set este potrivit pentru toate ocaziile și poate fi oferit din partea întregului colectiv sau a unui singur elev, în funcție de valoarea acelui set.
Ce să includă acesta?
În primul rând, trebuie să ții cont de preferințele doamnei (sau domnului învățător).
Dacă adoră cafeaua, evident că vei opta pentru ceșcuțe drăguțe, însoțite de un desert și un CD cu muzică ambientală, astfel îi vei reaminti că, după muncă, este cazul și de o relaxare.
2. Cadouri HandMade pentru profesori

Fiindcă nu ai intrat vreodată în viața personală (în casa) a profesorului tău și nu îl cunoști mai deloc, probabil îți este greu să îți imaginezi ceva altceva în afară de pix, caiete, cărți.
Deci, ca să nu dai greș, îți recomand să cauți printre lucrările handmade ale meșterițelor, mult mai inspirate decât noi.
Acest tip de achiziție face parte din categoria: cadouri care să rămână amintire, dar și cadouri deosebite pentru învățătoare (datorită unicității întruchipate în lucrul manual).
Spre exemplu: o pătură minunată, împletită, din materiale de calitate;
colier împletit de primăvară, cu detalii florale, pietricele; lădiță din lemn, personalizată pentru depozitarea fructelor (motivație la un stil de viață mai sănătos, mai colorat).
3. Tablou pentru educatoare

Când ne gândim la "cadouri educatoare 8 martie", instant apar flori în mintea noastră.
Într-adevăr ce fel de primăvară fără flori?
Femeile adoră astfel de gesturi.
Dar cum poți face acest cadou nemuritor, astfel încât florile să nu se ofilească în câteva zile?
Pictează-le !
Dacă mami și copilul au îndemânare să lucreze frumos cu ulei pe pânză, vă puteți apuca de treabă.
Iar, dacă nu, contactați un pictor sau un magazin online, care vinde tablouri inedite (tematică florală, evident).
Mare atenție trebuie să atragi la calitatea materialelor, la semnificația florilor și culorilor.
Recomand să se evite culorile pasionale, fiindcă nu este cazul și să optezi pentru ceva cald, fin, viu (verde, albastru, galben, mov..).
4. Mini dulap de organizare și depozitare

Profesorii au foarte multe lucruri pe masa de birou și organizarea este o idee bună, oricând.
Rafturile nu au cum să fie în plus, când vorbim despre această meserie, mai cu seamă dacă intenționezi să dăruiești un mini dulap simpatic, cu design modern, culori fine și luminoase, potrivit atât bărbaților, cât și femeilor.
Acest mini dulap poate deveni deosebit, dacă îl personalizezi cu texte la fiecare raft sau imagini pictate.
Când alegi cum să îl personalizezi, gândește-te bine la momentele haioase, le care le-ați trăit împreună la școală sau la obiceiurile frumoase (tabieturi) etc.
Avantajos este faptul că acest cadou își are locul acasă, nu neapărat la școală.
Dulapul poate fi una dintre idei de cadouri pentru dirigintă (voilà și răspunsul, în caz că te tot întrebai "ce cadou să-i fac dirigintei mele?").
5. Tricou haios

Poți achiziționa un tricou sau mai multe, cât să-i asiguri o întreagă săptămână amuzantă și pozitivă.
Textele haioase, îndeosebi cele de pe haine, îl/o vor face să simtă plăcut, plin/ă de recunoștință, fiindcă acest gen de cadou este dovada pură a faptului că ai fost atent la personalitatea profesorului/profesoarei.
Numai imaginezi cum doamna/domnul se trezește dimineața, cu zâmbetul larg, că deja are ținuta pregătită (și una destul de confortabilă) : blugi+ tricou șmecher.
Cred că acest look vor aduce zâmbete și colegilor de breaslă.
Optează pentru articole din bumbac, culori diferite pentru fiecare zi (îți recomand 5 tricouri Luni-Vineri, în acest caz ar fi bine să fie un cadou din partea întregii clase, presupun că astfel va corespunde bugetul).
6. Petrecere surpriză

Petrecerea surpriză este binevenită pentru aniversare/ zi de naștere.
Aceasta să includă: baloane, tort delicios personalizat, cu lumânări, o masă elegant aranjată pentru sărbătoare, muzică, flori (dacă este vorba de o doamnă) și urări bine puse la punct, astfel încât să se tipărească în amintiri.
Evenimentul se poate organiza atât în cabinetul din incinta școlii, cât și înafara acestuia (restaurant, picnic în natură... în funcție de cum vă permite acea perioadă a anului).
Preferabil este să fie totul pregătit la prima oră a dimineții, astfel doamna/ domnul va începe ziua, într-un mod excepțional de plăcut.
7. Set Cravate, Butoni
Setul cu cravate și butoni se potrivește cel mai bine domnului profesor/ învățători (dacă faci cadou tu, pe cont propriu, atunci optează pentru o singură cravată).
Dacă este genul de om, care poartă cămașă, atunci cadoul va fi o alegere corectă. Să nu exagerezi cu nuanțele (recomand gri, bej, albastru închis, verde pastelat, vișiniu pastelat).
8. Agendă Personalizată

Educatoare mereu are de făcut notițe, este imposibil să îți imaginezi o astfel de meserie, fără un program bine pus la punct, fără o evidență a timpului.
Astfel, agenda a fost și este un obiect practic, foarte util și potrivit, indiferent de ocazie.
Recomand să achiziționezi o agendă pentru anul viitor, nu cel în curs (fiindcă nu se mai "pupă" data).
La fel, aceasta poate fi o agendă personalizată.
Există numeroase idei, modele superbe, încât îți va fi greu să te decizi cu alegerea.
9. Scaun de birou

Scaunul de birou este oportun pentru ziua de naștere, din partea întregului colectiv.
Pentru un confort sporit, cumpărați unul de calitate superioară, ergonomic, rotativ .
Acest cadou poate fi o idee genială, doar în cazul în care profesorul are o mare necesitate de un astfel de scaun.
Dacă are deja unul suficient de bun, orientați-vă către altceva.
(Dar totuși ar putea fi la țanc pentru biroul de acasă).
10. Cărți Cadou pentru profesori

Cărțile sunt o idee bună oricând, dar mai cu seamă ca și cadou pentru profesori.
Pentru ce fel de gen să optezi?
Acest aspect depinde mult de pasiunile, pe care le are și de domeniul, în care activează (fie că este profesor de științe exacte sau literatură, sport, pictură, limbi străine etc.)
Caută acele cărți care vor întruni interesele lui/ei.
Alege chiar și un semn de carte personalizat.
Marele avantaj, al tuturor celor 10 idei, este că au caracter "unisex", adică se potrivesc tuturor cadrelor didactice (bărbați, femei) și, cu siguranță, ai găsit inspirația pentru multe alte cadouri grozave.